Să te bazezi pe tine însuți

Uneori viața intră comod într-o rutină.

Creștem fiind obișnuiți cu ceea ce ne este familiar și acolo simțim că suntem în siguranță.

Timp de generații,așa a fost pentru locuitorii unui sătuc de munte. Urmaseră o tradiție care adapta viața modelelor ritmice ale naturii. Cartofii erau cultivați în sezonul lor. Proviziile se schimbau în funcție de pășunile sezonale, în susul și în josul povârnișurilor din munte. Fiecare se aștepta ca acest pattern să continuie pentru totdeauna.

Dar tot așa cum tiparele sunt familiare, schimbările sunt inevitabile. Nimic nu durează o veșnicie. Este exact prin ce treceau acești săteni acum. Multe lucruri prin care treceau erau înafara controlului lor. În multe sezoane clima nu era blândă cu ei, iar acum exista mai puțină hrană și erau multe guri de hrănit.

sursă: Michael Mraz,Unsplash

Bătrânul satului s-a adresat sfatului:

- S-ar putea să nu fim în stare să ținem sub control multe dintre lucrurile care se pertrec în acest moment,a spus,așa că e nevoie să ne adaptăm lor. Este singura cale de a asigura supraviețuirea și fericirea oamenilor noștri.

Au decis să trimită zece tineri la drum în capitală, unde ar putea găsi de lucru și era de sperat, ca aceștia să trimită bani pentru a sprijini comunitatea.

Odată aleși, cei zece tineri au pornit la drum. Aveau de trecut peste numeroase creste muntoase, de învins râpe abrupte și de traversat ape învolburate. Au trăit multe experiențe noi și provocatoare în drumul lor, au reușit să înfrunte fiecare în parte, până ce părea că vor fi în fine dejucate.

Dar deodată, a apărut în fața lor un rău adânc, cu ape repezi, plin de curenți înșelători și vâltori puternic învârtejite. I-au examinat un timp malurile acoperite cu bolovăniș, căutând locul de traversare cu apa cea mai mică și liniștită. Exista o singură posibilitate - o porțiune cu pietre umede și alunecoase pe care să pășească în înaintarea lor spre malul celălalt. Ascuns parțial de un țărm stâncos și de pomi, traseul nu le era complet vizibil celor care rămâneau pe mal. Nu se puteau ajuta unul pe celălalt. Fiecare bărbat era lăsat în seama propriilor forțe. Au făcut pe rând încercarea temerară.

Când părea că toți au ajuns la malul celălalt, unul a propus să numere grupul, ca să se asigure că sosiseră toții cu bine. Erau numai nouă. Care o fi lipsind? Ce s-o fi întâmplat? Au scrutat malul, dar nu au putut găsi pe nimeni.

Un al doilea tânăr s-a decis să numere din nou. Rezultatul a fost același.

Îngrijorarea lor a sporit și au reluat căutările, mergând cu mai multă atenție de-a lungul malului, dar tot nu au găsit nici cea mai mică urmă a prietenului lor.

Apoi, fiecare tânăr a numărat și toți au ajuns la același rezultat: numai nouă trecuseră cu bine râul. I-a năpădit sentimentul de tristețe și s-au strâns unul în altul, plângându-și prietenul dispărut.

Tocmai atunci s-a întâmplat ca un străin să treacă pe acolo. S-a oprit și i-a întrebat de ce erau atât de nefericiți. I-au povestit cum au pornit zece tineri din satul lor la drum. Trecuseră în mod prostesc acest râu,iar unul dintre prietenii lor a dispărut în mod primejdios. Ce altceva să facă decât să-l plângă?

Călătorul văzând problema, i-a întrebat numele prietenului care a dispărut. Tinerii s-au uitat mirați unul la altul, dar niciunul nu-l putea numi pe cel absent.

Străinul le-a cerut să se numere din nou, dar au ajuns la aceeași concluzie.

Izbucnind în râs, străinul a încercat să-i liniștească.

- Niciunul nu lipsește, le-a spus. Este bine, și într-adevăr important, să ne pese unul de celălalt și să ne apreciem reciproc. Dar să nu ne apreciem noi pe noi înșine, de asemenea, are complicațiile sale. Problema este că fiecare din voi a fost atât de modest, încât a uitat să se numere pe sine.