Suntem testați zilnic și avem ocazia să vedem cum rezistăm

Când ne-am implicat într-o relație serioasă, trăim împreună cu profesorul nostru, susține George Taylor, specialist în terapia de cuplu.

Sursă imagine: Priscilla Du Preez, Unsplash

"Suntem testați zilnic și avem ocazia să vedem cum rezistăm, cum reacționăm. În fiecare clipă, ceea ce se întâmplă în interiorul nostru este reflectat în limbajul trupului, în atitudinea față de partenerul de viață - și viceversa.

Suntem niște oglinzi uimitoare unii pentru alții."

Vestea bună, adaugă Taylor, este că putem fi educați. "Atât în propria căsnicie, cât și în lucrul cu diversele cupluri, am văzut că dacă suntem atenți la reacțiile și la criticile noastre, adesea inconștiente, atunci putem să răspundem într-un mod diferit. Chiar și micile momente de conștientizare pot marca o transformare puternică."

Atunci când suntem dispuși să explorăm propriile experiențe, deschidem ușa pentru o conectare mai profundă și pentru intimitate, explică specialistul. Ajungem să ne iubim și să ne apreciem partenerul pentru cine este în integritatea sa, iar el ne iubește și ne apreciează pentru cine suntem, fără măști. În lumina îndreptată de unul asupra celuilalt, suntem văzuți cu adevărat.

Sursă imagine: Dimitri de Vries, Unsplash

Deși mare parte din munca pe care o facem în relațiile serioase o facem laolaltă cu partenerii noștri, câteodată trebuie să începem cu noi înșine.

Clara a învățat acest lucru într-o perioadă grea din cel de-al șaptelea an de căsnicie cu James, când cei doi copii ai lor erau mici.

Renunțase la job ca să poată să-i crească și în general situația o mulțumea.

Însă adesea, la sfârșitul zilei, când era obosită și copiii deveneau irascibili, se supăra pe soțul ei, mai ales când îl vedea șezând comod la televizor.

În fiecare seară când James se întorcea de la serviciu, lua cina pregătită de ea și se instala în fața televizorului. Clara era furioasă și frustrată din cauza lipsei lui de interes pentru familie. Era îngrijorată că mariajul lor ajunsese într-un impas; evident că și James simțea asta.

Într-o seară, când l-a salutat cu aceeași privire încruntată, el i-a zis: "Mi-ar plăcea ca măcar o dată când vin acasă să găsesc pe cineva care se bucură că mă vede."

Această remarcă a mers direct la inima Clarei.

Nu voia să-l rănească pe James, și totuși nu știa cum să gestioneze suferința. Apoi și-a amintit cum să lucreze cu emoțiile dificile - e vorba de practica RAIN - Recunoaștere, Asumare, Investigație și Non-identidicare.

Clara a început cu primul pas, Recunoașterea, dându-și voie să-și trăiască sentimentele pe deplin. A rămas în cadrul ușii privindu-l pe James așezat în fața televizorului. A observat că își ținea brațele încrucișate strâns, împingând cu șoldul în canapea, într-o dispoziție agitată.

Holbându-se la soțul ei, se gândea: Nu îi pasă de mine. Înainte să avem copii, lucrurile stăteau altfel: uneori Clara punea muzică și dansa cu James, alteori stăteau de vorbă. De obicei, aceste gânduri îi treceau prin minte fără să fie observate sau confruntate. Dar când s-a oprit și le-a recunoscut, împreună cu amărăciunea și autocompătimirea acoperite de ele, a trăit un moment senzațional de conștientizare.

Mergând în bucătărie, Clara a trecut la pasul al doilea,Asumarea. A recunoscut cât de tristă era că o încercau astfel de gânduri negative, lipsite de iubire față de James, admițând în același timp că se simțea singură și neapreciată. Îi lipsea și serviciul. Nu regreta că a ales să stea acasă, dar atunci și-a permis sieși să simtă cât de mult tânjea după anumite aspecte ale vieții profesionale, care îi aduceau cândva bucurie. În mod paradoxal, pentru că a făcut loc tristeții, Clara s-a simțit ușurată - parcă nu mai era atât de defensivă și furioasă.

Când a trecut la pasul al treilea, Investigația, a început să cerceteze de ce simțea acele lucruri. Și-a dat seama că în centrul singurătății ei se afla sentimentul de abandon care îi reflecta emoțiile avute la vremea când părinții ei au divorțat. După despărțire, mama ei începuse să aibă o viață mai încărcată de sarcini, iar Clara nu dorise să fie o povară în plus, astfel că își reprimase sentimentele - cum făcuse și cu James. Totodată, Clara a izbutit să vadă lucrurile și din perspectiva lui James: era nevoit să stea mai mult la birou, cu presiunea constantă, apăsătoare, că trebuie să-și întrețină familia. Resentimentele i s-au mai potolit. A înțeles că ea și James făcuseră alegeri împreună și că nu trebuia să se mai identifice drept partea vătămată.

Astfel a ajuns la pasul al patrulea, Non identidicarea. A priceput că perioada aceea era doar o etapă din viața lor. În câțiva ani, copiii urmau să meargă la școală - și atât căsnicia, cât și viața profesională aveau să-i ofere noi posibilități. Explorând adevărul experienței sale, Clara a reușit să se reconecteze cu James. A ales momentele liniștite pentru discuții scurte și onestitatea ei l-a făcut să se deschidă, să-și împărtășească sentimentul că îi lipsea acea Clara de odinioară, fiind totodată frustrat că avea extrem de puțin timp pentru el însuși.

"Am pus bazele unui dialog sincer, iar procesul e în desfășurare", spune Clara.

Suntem plini de viață, față de cât de împotmoliți eram înainte. Suntem mai iubitori și ne străduim să gestionăm nevoia mea de conectare și nevoia lui de spațiu. Acum, dacă ajungem într-un impas, vorbim despre ce se întâmplă."

"Din când în când,sistemul nostru defensiv intră în funcțiune, în atfmosfera de seră a relațiilor stabile", explică George Taylor. Dar instrumentele conștientizării ne ajută să lucrăm cu el și să ne împlinim propria dorință de a deveni o persoană iubitoare - cu toată grija, iertarea și generozitatea implicate.

- Sharon Salzberg în cartea Iubirea reală Arta unei conexiuni conștiente