Importanța de a accepta complimente

Într-o zi o șerpoaică tânără și frumoasă se scălda pe marginea unui lac.

După ce s-a îmbăiat, s-a întins pe o piatră caldă ca să se usuce și a început să se dichisească.

Un muscoi trecea pe acolo bâzâind, a văzut-o și a comentat:

-Oh,solzii tăi strălucesc în soare atât de atrăgător. Arăți lustruită și curată. Ești o șerpoaică atât de frumoasă.

Șerpoica, timidă și jenată, a plecat târându-se, ca să se ascundă. Văzând o colibă în apropiere, a dispărut prin pereții acoperiți cu paie, fără să-și dea seama că era casa vrăjitorului satului. Speriat, acesta și-a apucat toba și a început să bată tare din ea ca să alunge oaspetele nedorit.

O țestoasă care trecea agale printr-un câmp vecin a auzit bătăile ritmice și a început să danseze.

Un elefant, văzând această reacție exagerată și nelalocul ei din partea unei creaturi atât de sedentare, s-a așezat pe spatele țestoasei. Țestoasa a excretat foc, iar focul a incendiat căsuța de paie a vrăjitorului. Nori nergri au început să urce pe cer și au întunecat totul în jur. O ploaie torențială a umplut văzduhul, dar s-a potolit repede, permițând soarelui să-și răspândească lumina caldă și să zvânte tot.

O furnică mamă, folosind privilejul de a-și usca oăle udate de ploaie, le-a înșirat la soare. Un furnicar, sesizând repede posibilitatea de ospăț, a înfulecat ouăle furnicii.

Furnica a dus furnicarul în fața judecății. Solicitând despăgubiri în numele legii locului, s-a adresat judecătorului junglei, regele animalelor sălbatice și și-a prezentat problema.

Sursă imagine: Stephen Walker, Unsplash

Leul a convocat curtea și a citat toate părțile implicate.

Mai întâi i s-a adresat furnicarului:

- Furnicarule, de ce ai mâncat ouăle furnicii?

- Păi, a replicat furnicarul, eu sunt furnicar. Acesta este rolul, sau destinul meu. Am făcut doar ceea ce este natural să fac.

Ce altă posibilitate aveam dacă furnica și-a întins ouăle atât de ispititor în fața mea?

-Întorcându-se spre furnică, leul a întrebat:

- Furnică, de ce ai întins ouăle într-un loc în care puteau ispiti furnicarul?

- Nu a fost în intenția mea să ispitesc furnicarul. Sigur că poți vedea că sunt o mamă mai bună decât atât, dar ce altceva puteam face ca să am grijă de puiuții mei? a zis furnica. S-au udat leoarcă după potopul puternic. Aveau nevoie să se usuce,iar soarele strălucea atât de cald.

Uitându-se la soare,leul și-a continuat investigația:

- Soare,de ce ai strălucit?

- Ce era să fac? a întrebat soarele. Este meseria mea. A căzut ploaia și așa cum știe toată lumea, soarele trebuie să urmeze ploii.

- Ploaie,de ce ai plouat? a întrebat leul în strădania lui de a descoperi adevărul.

- Ce era să fac? a întrebat ploaia. Coliba vrăjitorului era în flăcări, întreg satul era amenințat. Nu am vrut decât să ajut.

- Colibă, de ce ai luat foc?

- Nu am avut de ales după ce țestoasa a excretat foc pe mine, au răspuns rămășițele carbonizate ale colibei vrăjitorului. Eram făcută din paie. Stătusem acolo de ani de zile. Eram foarte uscată și fără pic de rezistență.

- Țestoasă, a interogat regele animalelor, de ce ai excretat foc?

- Era singurul lucru pe care-l puteam face. Elefantul s-a așezat pe mine. Sub greutatea lui, viața mea era în pericol. A trebuit să fac ceva pentru a încerca să scap de acolo.

- Leul s-a uitat înspre elefant, spune-mi, de ce ai călcat țestoasa?

- Ce altceva să fi făcut? a întrebat elefantul. Dansa atăt de sălbatic. Purtarea ei era cât se poate de nepotrivită și necuviincioasă pentru o țestoasă. Credeam că înnebunise sau așa ceva. Nu am avut de gând s-o rănesc. Am vrut doar s-o ajut să-i astâmpăr dispoziția dezlănțuită.

- Leul s-a întors iar la țestoasă:

- De ce ai dansat atât de sălbatic?

- Ce era să fac? a răspuns țestoasa. Vrăjitorul bătea din toba lui o muzică de dans atât de ritmică și de irezistibilă, încât nu am avut de ales. Pur și simplu, trebuia să dansez.

- Vrăjitorule, de ce băteai toba?

Vrăjitorul a răspuns:

- Ce atlceva era să fac când șarpele a intrat în coliba mea? M-a speriat. Era periculos. Șerpii sunt reprezentanții forțelor malefice și sunt un semn rău. Trebuia să-i alung prezența malefică din casa mea.

- Șarpe, a întrebat leul, croindu-și răbdător drum pe culoarul dintre martori, de ce ai intrat în coliba vrăjitorului?

- Ce era să fac? a replicat șerpoaica. Muscoiul m-a făcut să mă simt jenată cu vorbele lui de laudă. Trebuia cumva, undeva să-mi ascund fața, iar coliba de paie a vrăjotorului fost cel mai apropriat refugiu.

În cele din urmă, leul s-a întors către muscoi.

- Muscă, de ce ai lăudat șarpele?

Muscoiul nu s-a adresat regelui animalelor, dar, în schimb, s-a întors să se uite către șerpoaică și a întrebat:

- Ce?! Chiar nu știi să primești un compliment?

- Povești vindecătoare de Gearge W. Burns