Cheia către libertate și transformare

Deși poate că sună paradoxal, să ne identificăm gândurile, emoțiile și tiparele obișnuite de comportament reprezintă cheia către libertate și transformare.

Dacă nu recunoaștem locurile unde ne-am blocat, inevitabil rămânem prinși în niște noduri, în încercarea noastră de a evita anumite sentimente și percepții.

Iubirea, care altfel ar fi disponibilă pentru noi, rămâne și ea captivă în acele noduri.

De pildă, indiferent ce am considera că ar trebui să facem, eu cred că nu poți să te forțezi să iubești o persoană dacă nu îl suporți. Dar dacă încerci să accepți aceste sentimente de respingere conștient și cu compasiune, atunci creezi posibilitatea unei schimbări. Acest act al echilibrării între iubirea de sine și cea pentru alții este delicat; avem de suferit atunci când propriul sentiment de valorificare se bazează prea mult pe ceea ce oferim sau pe ceea ce primim.

Practica echilibrului ne face să înțelegem că niciodată fericirea noastră nu ține de altcineva. Dar ca să ne eliberăm de prejudecăți legate de iubire, trebuie să ne întrebăm ce reprezintă acele idei vechi și adesea bine îngropate, lucru pentru care e nevoie de mult curaj, modestie și bunătate.

Așteptările noastre inconștiente îmbracă multe forme.

Kathryn mi-a explicat ce a învățat în urma unei relații serioase care luase sfârșit:

"Mi-am dat seama că una dintre preconcepțiile de bază ale relației, despre care nu vorbisem cu iubitul meu, era această tranzacție: voi avea grijă de el și voi încerca să-l vindec, după care urma el să aibă grijă de mine.

Când m-am dus la terapie, am recunoscut că și eu, la fel ca fostul partener, suferisem propria traumă severă. Tatăl meu, alcoolic, fusese o persoană dificilă și abuzivă în diverse moduri. Ce voiam de la partener era să-l fac bine.

Intrăm în astfel de relații cu mare parte din suferințele și speranțele noastre. Dar acest lucru este profund nedrept față de sine și față de cealaltă persoană."

Probabil am crezut că, dacă am fi iubit suficient un prieten, un copil, un frate sau partener de viață, iubirea nostră ar fi vindecat toate bolile. Că am suferi mai puține decepții, la fel și cei dragi.

Așa cum o prismă refractă altfel lumina atunci când îi schimbi poziția, fiecare experiență a iubirii pune iubirea într-o lumină diferită, alegând dintr-o paletă infinită de tipare și de nuanțe.

Ne uităm la un bebeluș și ne crește inima; când ne dăm seama că acest lucru nu este rezultatul a ceva ce a făcut copilașul, putem începe să ne imaginăm că ne privim la fel pe noi înșine - ești întreg și meriți iubire!

sursă foto: Taylor Simpson,Unsplash

În cadrul exercițiului de mai jos examinăm sentimentele de insuficiență și închidere în sine care pot să fie confundate cu iubirea pentru alții - când ne cuprinde senzația că suntem responsabili pentru fericirea altora și între timp pierdem din vedere propria abundență interioară:

1. De-a lungul zilei, observă momentele în care te copleșește sentimentul că ești responsabil pentru alții - fie că e vorba de un părinte, de un partener de viață, de un copil, de un prieten. Poate că ești convins că ar trebui să lași de la tine mai mult pentru acea persoană sau poate ai resentimente, gândind că persoana respectivă ar trebui să simtă la fel, însă nu o face.

2. Încearcă să creezi mai mult spațiu acestui sentiment apăsător și explorează ce se întâmplă atât în corpul tău, cât și în ce privește starea ta de spirit, pe măsură ce te relaxezi.

3. Oferă-ți timp ai nevoie ca să descrii experiența raportării la sentimentul cu pricina în moduri diferite - judecându-te pe tine însuți, cu remușcare, cu teama de permanentizare și/sau de pierdere, în comparație cu acea stare în care adopți perspectiva unei "minți largi". Urmărește atent momentele de: mânie, dorință, critică și/sau autocritică, neliniște/nerăbdare/frustrare, nesiguranță.

Practica de mai sus este "deplasabilă", adică poate fi încercată în timpul oricărei experiențe copleșitoare. Este o practică a conștientizării ce ne face să devenim mai curioși și mai creativi în relații cu ceilalți și cu noi înșine. Dacă recunoaștem spațiul care există în interiorul nostru și suntem dispuși să acceptăm că suntem compleți, atunci facem loc pentru iubirea adevărată.

- Fragment din cartea Iubirea reală Arta unei conexiuni conștiente de Sharon Salzberg