Iubirea reală este simplă dar deloc ușoară
- Heal Your Life
- Mar 8, 2020
- 3 min read
Updated: Aug 27, 2020
Odată, am avut un vis în care mă întrebam: "De ce-i iubim pe oameni?
Tot în vis, mi-am răspuns: "Pentru că ne văd." M-am trezit cu gândul că fusese un răspuns excelent.
Să vedem și să fim văzuți - ideea însăși poate să ne dea un puternic sentiment de satisfacție și ușurare. Am putea să resimțim o mare bucurie la ideea de a fi apreciați pentru cine suntem, mai degrabă decât pentru orice reușită sau efort din partea noastră. De asemenea, poate să ne facă fericiți gândul de a vedea și de a accepta o altă persoană pentru cine e ea. O astfel de recunoaștere reciprocă este minunată, solidă, echilibrată și reală.

Să-i luăm drept exemplu pe Ellen și Gill, care au sărbătorit de curând 25 de ani de căsătorie. "Lucrez într-un birou unde am mulți colegi tineri. Adesea îmi cer sfatul despre cum ar putea să întâlnească perechea ideală", mi-a scris Ellen."
Întotdeauna îi povățuiesc să caute iubirea necondiționată. Mă întreabă cum o vor recunoaște atunci când se va ivi. Uite povestea pe care le-o spun - întotdeauna stârnește reacții de genul: <Ah,acum înțeleg!>
La vremea când l-am întâlnit pe bărbatul care avea să-mi devină soț, eu locuiam în Brooklyn, iar el venea să mă ia cu mașina de la metrou, să mergem la el acasă, în Long Island.
Odată, în timp ce conducea, am început să-i povestesc despre divorțul părinților mei, petrecut pe când eu aveam 17 ani - și tot ce s-a întâmplat înainte, în timpul și după acel eveniment. Gill a încetinit, apoi a tras mașina pe dreapta. Când l-am întrebat ce se întâmplase, mi-a zis: <Îmi povestești ceva important, așa că vreau să ascult și să-ți acord toată atenția.>
Asta a reprezentat pentru mine ACEL CEVA. Și astăzi mă ascultă atent... Mi se pare uluitor!"
El o vede pe ea, ea îl vede pe el . Este clar și este real. Dacă relațiile noastre apropiate ar fi așa zi de zi, am trăi o viață minunată!

Ca să atingem iubirea reală, prima provocare ar fi să renunțăm la câteva noțiuni limitative despre iubire, provenite din cultura noastră. De exemplu:
Iubirea este un obiect de dorit sau o stare ce trebuie atinsă - un fel de ideal dinainte stabilit.
În realitate, iubirea e fluidă: este un verb, nu un substantiv. Iubirea este o forță care trăiește în noi, fiind mereu prezentă, chiar și atunci când nu o simțim. Iar felurile de iubire sunt numeroase. În limba sancrită există cuvinte diferite care descriu iubirea pentru frate sau soră, pentru partenerul de viață, iubirea prietenilor, iubirea naturii și așa mai departe. În română avem un singur cuvânt, ceea ce duce la confuzii nesfârșite.
Apogeul iubirii este iubirea romantică - extaz și agonie
După cum scria Oscar Wilde, "esența romantismului este incertitudinea". Seamănă cu o călătorie plină de pericole, în care suntem la mila forțelor exterioare. Se trage în noi cu săgeți. Cădem fără speranță. Ne simțim pierduți. Suntem loviți de trăsnete. Cerem petalelor de flori să ne dezvăluie dacă "ne iubește sau nu ne iubește". În realitate, când gândurile ne sunt fixate pe romantism, pierdem iubirea profundă și durabilă care e chiar în fața noastră.
Iubirea ne va salva și ne va completa
Această maximă ne spune că, fără iubirea altcuiva, noi nu suntem îndeajuns, nu suntem capabili să trăim din plin pe cont propriu. Un asemenea tip de gândire îmbibată de magie umple romanele de modă veche și filmele de la Hollywood, tărâmul inimilor frânte, însă nu trebuie să ne definească viața.
Dacă nu punem la îndoială miturile vechi, putem să acceptăm inconștient două aspecte extreme ale iubirii: "Există scena întâi, în care totul este perfect, și scena a treia , în care totul este oribil.
O iubire de genul: < A fost o zi reușită, în care am stat liniștiți și ne-am sprijinit cât de mult unul pe celălalt.> Nu ar merge ca șlagăr, cine l-ar asculta? În cultura noastră e vorba de drama iubirii, nu despre pacea ei.
Nu sunt împotriva pasiunii și a jocurilor de artificii, dar când ne concentrăm să căutăm, să perfecționăm sau să ne agățăm de romantism, adesea ajungem la instabilitate, în loc să ne conectăm autentic cu o altă persoană. Iar după cum scrie White Teeth: "Obiectul pasiunii este doar un accesoriu al pasiunii în sine."
Iubirea adevărată poate să funcționeze la un voltaj mai scăzut, însă este mai stabilă și mai durabilă.
De la prima și până la ultima noastră suflare,ne e înfățișată oportunitatea de a experimenta Iubirea reală, care este simplă dar deloc ușoară. Este o descriere excelentă a provocărilor pe care le avem de înfruntat. Împărtășim bucurie și compasiune, eforturi și suferințe, victorii și înfrângeri. Și învățăm ce înseamnă să fim parte din ceva mai mare decât noi.
Comments