top of page

Cum să recunoaștem iubirea reală

  • Writer: Heal Your Life
    Heal Your Life
  • Mar 24, 2020
  • 3 min read

Updated: Sep 13, 2020

Iubirea adevărată poate să funcționeze la un voltaj mai scăzut, însă este mai stabilă și durabilă.


De la prima și până la ultima noastră suflare, ne e înfățișată iar și iar opurtunitatea de a experimenta o legătură profundă, rezistentă și transformatoare cu alte ființe: aceea de a iubi și de a fi iubiți de ele, de a le arăta care ne este adevărata natură și de a o recunoaște pe a lor.


Împreună cu ele ne deschidem inimile ca să primim și să oferim.


Împărtășim bucurie și compasiune, eforturi și suferințe, victorii și înfrângeri. Și învățăm să fim parte din ceva mai mare ca noi.


Cu secole în urmă, filozoful chinez Lao Zi descria iubirea adâncă, cea care te face mai puternic: "Dacă cineva te iubește profund, atunci îți dă forță; dacă tu iubești profund pe cineva, atunci capeți curaj."


În orice limbaj am descrie relațiile sănătoase, atunci când ne aflăm în interiorul lor, simțim că acestea ne hrănesc nu numai mintea, ci și corpul.

ree
Sursă imagine: Jon Tyson, Unsplash

Oamenii de știiță au început să cerceteze implicațiile fizice profunde ale conectării umane, de la ameliorarea durerilor până la îmbunătățirea funcționării sistemului nervos.


Richard Davidson, cercetător în neuropsihologie la University of Wisconsin, Madison, a studiat efectele atingerii fizice și ale companiei cuiva în perioadele stresante.


Într-un studiu, el și colegii lui au folosit imagistica prin rezonanță magnetică(RMN) ca să monitorizeze nivelul de frică și durere pe care îl simt femeile când sunt supuse unor șocuri electrice minore.


Dacă erau lăsate complet singure, ele resimțeau deopotrivă durere și frică, iar zonele din creier responsabile pentru emoții erau extrem de active.


Însă, în cazul în care un membru al echipei din laborator le ținea de mână, creierul lor manifesta mai puțină teamă, chiar dacă percepeau în continuare durerea fizică. Iar dacă le țineau de mână soții lor, activitatea creierului se domolea semnificativ la ambele niveluri.


Astfel a reieșit că efectul calmant era direct proporțional cu legătura emoțională cu care persoana care le liniștea pe acele femei.


Știința ne spune nu doar că iubirea alină durerea fizică, dar și că poate să ne însănătoșească - pe noi și pe cei pe care îi iubim.

ree
Sursă imagine: Emile Perron, Unsplash

Barbara Fredrickson a studiat ceea ce ea numește "micromomente de conectare". "Prin asta mă refer la clipele în care împărtășești un sentiment pozitiv autentic cu o ființă omenească", a explicat ea publicului, în cadrul unei conferințe desfășurate la New York.


În opinia lui Fredrickson, știința sugerează că aceste micromomente sunt mai puternice decât am crede. Studiile arată că atunci când zâmbetele, gesturile și postura unei persoane sunt oglindite de altcineva, sincronizarea are loc nu doar la nivelul epidermei.

"Când te conectezi cu adevărat cu altă persoană, ritmurile cardiace se sincronizează; la fel și biochimia. Până și activitatea neuronală se sincronizează", susține Fredrickson. În plus, acea rezonanță biologică a stării de bine are efecte durabile. Atunci când creștem numărul unor astfel de micromomente, susținem activitatea nervului vag, acel nerv cranian extins, ce ajunge până în abdomen, sporind abilitatea corpului de a încetini o inimă care lucrează prea rapid, de a ține sub control inflamația și de a regla nivelul glicemiei.


"Nu e vorba doar de sănătatea ta", spune specialista, "pentru că atunci când te conectezi cu adevărat cu altul, nu numai inima ta se revigorează, ci și a celeilalte persoane.


Fredrickson mărturisește cât de impresionată e când realizează că și numai dacă-i zâmbim cuiva există consecințe pozitive importante pentru sănătate.

Cu cât te conectezi mai intens, cu atât îți dezvolți mai mult acest fir al conectării, reducând riscul de a suferi un atac de cord și mărindu-ți șansele de a duce o viață lungă, fericită și sănătoasă."


" Așadar, nu mai aștepta să te lovească săgeata lui Cupidon sau trăsnetul. Alege iubirea. Alege să te conectezi cu oamenii din preajma ta."


Comments


Rate UsDon’t love itNot greatGoodGreatLove itRate Us

Subscribe Form

©2019 by Spirit-Minte-Corp. Proudly created with Wix.com

bottom of page